Înfrângere grea la Câmpulung, dar mergem mai departe

Viitorul Dăești a cedat în deplasare, scor 0-5, pe terenul formației Aro Câmpulung, într-un meci în care lucrurile au scăpat de sub control după prima jumătate de oră.

Băieții noștri au început bine partida, au fost organizați și au reușit să țină piept unei echipe solide până în minutul 33, când gazdele au deschis scorul. De acolo, jocul a luat o turnură nefavorabilă, cu decizii care au influențat cursul meciului și au făcut ca diferența să crească rapid.

La scorul de 1-0, echipa noastră a avut faze importante în atac, inclusiv o lovitură de la 11 metri și o situație clară la marginea careului, rămase nesancționate. În schimb, pe contraatac, gazdele au făcut 2-0, iar lucrurile s-au complicat și mai mult după eliminarea lui Bucei.

În inferioritate numerică, băieții noștri au continuat să lupte, iar pe final au intrat și mai mulți jucători tineri, care au profitat de șansa primită și au arătat lucruri bune, reușind să țină jocul sub control și să nu mai primească goluri.

Un rezultat greu, din care trebuie să învățăm, dar și un moment în care unitatea și caracterul grupului trebuie să se vadă mai mult ca niciodată.

Hai, Dăești!

Vezi mai mult