Precizări din partea staff-ului Viitorului Dăești după meciul cu ACS Mediaș

În urma declarațiilor făcute de antrenorul formației ACS Mediaș după partida disputată la Dăești, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii a III-a, Seria 6, staff-ul tehnic al Viitorului Dăești a dorit să vină cu câteva clarificări privind desfășurarea jocului.

Reprezentanții echipei noastre au subliniat, în primul rând, că starea terenului a fost una bună pentru această perioadă a anului, contrar afirmațiilor făcute de oaspeți. De asemenea, s-a punctat faptul că jocul celor de la Mediaș a fost influențat și de presiunea pusă de echipa noastră pe parcursul meciului.

„Terenul nu a fost chiar așa cum declară oaspeții, pentru această perioadă chiar a fost în condiții bune. Că au intrat în jocul nostru și nu au ținut de minge, păi nu i-am prea lăsat, pentru că am făcut pressing și am încercat să jucăm ofensiv.

Dovadă este chiar faza primului lor gol, când ne-au prins pe un contraatac, în momentul în care noi eram în zece oameni, deoarece Pârvulescu primea îngrijiri medicale. În repriza a doua este normal să fi apărut câteva ocazii ale lor, pentru că noi am atacat cu toate liniile.”

Viitorul Dăești rămâne concentrată pe evoluțiile din teren și pe obiectivele echipei, iar staff-ul și jucătorii își doresc ca prestațiile bune arătate în joc să fie răsplătite în etapele următoare.

Hai, Dăești!

Vezi mai mult